Hârjoană politică liberală pe marginea unor amendamente importante

7 Decembrie 2011, 5:10 pm

Discuțiile despre amendamentele la bugetul pentru 2012 nu sunt se pare suficient de bine mediatizate, în așa fel încât să îi fie pe plac deputatului Relu Fenechiu. Nu prea înțeleg de ce consideră domnul deputat că are nevoie să i se vadă opinia cu orice preț. Pentru a fi mai explicit, voi face câteva referiri pentru a se înțelege corect ce se poate și ce nu se poate.

Autostrada Târgu Mureș - Iași, este menționată în amendamente cu precizarea că se cer bani pentru inițierea lucrărilor. Semnatarii acestui amendament sunt suficient de bine pregătiți cât să știe ce, cum și când se poate solicita. Nu insist pe faptul că deputații Fenechiu și Stanciu sunt ingineri, ultimul dintre ei fiind chiar profesor. Să fiu explicit: orice proiect de o asemenea anvergură presupune parcurgerea unor etape. Prima este cea a studiului de prefezabilitate, a doua a studiului de fezabilitate iar a treia ține de elaborarea proiectului tehnic. Pentru fiecare din aceste etape se alocă sume și o perioadă de timp pentru realizarea lor. Poți vorbi de începerea construcției efective a autostrăzii doar din momentul în care ai recepționat proiectul tehnic, știi exact cât costă și ce ai de făcut și pornești la realizarea investiției. Nu vreau să reamintesc faptul că primul studiu de prefezabilitate pentru această autostradă a fost pornit și terminat sub Ministrul Berceanu, în 2009. A urmat studiul de fezabilitate, finalizat și acesta sub coordonarea Ministrului Boagiu iar astăzi este în plină realizare proiectul tehnic, acesta urmând să fie finalizat în prima jumătate a anului 2012. Prin urmare, se pare că actuala guvernare a făcut exact ce trebuie iar plânsetele domnului Fenechiu sunt lipsite de argumente devenind doar o maimuțăreală politică fără nici un fundament. Și pentru că, dacă îmi aduc bine aminte, domnul deputat Fenechiu prezenta cândva în fața tuturor parlamentarilor din Moldova autostrada Budapesta-Odessa, poate ar fi indicat să precizeze cine a efectuat studiul de fezabilitate, cât a costat și să ne dea un număr de înregistrare de la Ministerul Transporturilor care să îi susțină afirmațiile că guvernul liberal a făcut ceva pentru proiectul său. Trebuie să pun punct, autostrada e prinsă în activitatea ministerului prin proiectul care este deja în lucru iar anul următor parteneriatul public-privat va fi soluția analizată pentru inițierea lucrărilor.

Un alt proiect extrem de important pentru Iași, prezentat de asemenea în amendamente este Aeroportul Iași. Argumentele discutate între liderii politici ieșeni sunt atât de clare încât trebuie să faci pe prostul ca să spui că nu înțelegi. Domnul Fenechiu nu este prost, așa că nu îmi rămâne decât varianta populismului de cartier. De altfel, domnia sa și implicit consilierii județeni USL nu au înțeles că pe termen scurt avem două puncte critice legate de aeroport. Primul ține de deteriorarea actualei piste, ceea ce nu o mai face viabilă peste 2 ani, intervențiile pentru reparații fiind necesare, indiferent de cum este abordată modernizarea aeroportului. Al doilea punct critic ține de banii europeni. Acești bani vin doar dacă respecți cu strictețe ghidul de finanțare, limitându-te la un proiect care să se încadreze în condițiile de finanțare. Decizia luată pentru concesionarea aeroportului votată și salutată ulterior de consilierii județeni PNL, contrazice amendamentul pentru aeroport depus de USL. Oscilațiile flegmaticului Fenechiu, cel care pozează în prieten al doamnei Boagiu și visător la scaunul ministerial al acesteia, arată suficient de clar că acesta știe cum, când și în ce mod trebuie finanțată modernizarea aeroportului însă nu putea rata ocazia de a specula politic și nu tehnic necesitatea de a moderniza aeroportul.

Nu m-am așteptat însă ca Fenechiu să atragă atenția asupra Filarmonicii Iași. Mai degrabă se agață precum pisicile de filarmonică, nu de bucurie ci de oftică, pentru că sumele pentru Filarmonica Iași au venit de la Ministerul Educației, fără a fi precizat în bugetul anului trecut un capitol special. Și în acest an finanțările vor continua, cum în nenumărate declarații PDL a apreciat inițierea demersurilor de către guvernul PNL, nu voi înțelege de ce liberalii au figuri atât de acre atunci când trec pe la Casa Balș. Aceeași liberali (pardon peneliști) nu fac nimic pentru a-l determina pe primarul Nichita să se implice și el la Filarmonică, Teatrul Național sau Palatul Culturii.

Spitalul de Urgență Regional este un subiect pentru care s-a anunțat foarte clar că se dorește a fi realizat în parteneriat public-privat. În aceste condiții amendamentul pentru spital merită aplaudat ca gest al unor oameni care nu au vrut să fie suficient de bine informați. Consider prioritară darea în funcțiune a Spitalului de Oncologie. În ianuarie sau februarie o să avem o nouă abordare a legii sănătății, care va clarifica inclusiv perspectivele financiare și investiționale pentru viitorul spital de urgență.

Discuțiile purtate la Primărie și la Consiliul Județean au fost serioase. Nici una din prioritățile Iașului nu e înțeleasă diferit de partidele parlamentare, discursul politic este însă un drog prizat puternic de liderii PNL, în detrimentul unor abordări constructive și serioase. Amendamentele depuse de parlamentari sunt o obligație, pentru că arată interesul pentru nevoile comunității din care provin. Un amendament însă nu trebuie construit sub forma unor declarații publice, el are nevoie de rigoare și o foarte clară precizare a resursei pe care vrei să o realoci. Unele amendamente însă au fost făcute în bătaie de joc și speculate pentru imagine politică. Resping acest comportament demonstrându-i slăbiciunile. Resping discuțiile sterile și imature care caracterizează iresponsabilitatea prin neseriozitatea liderilor USL.

Las și o profeție în acest text: Fenechiu nu va fi niciodată Ministru al Transporturilor. Încă nu e pregătit cu nivelul de seriozitate de care ar avea nevoie. Din păcate pentru dumnealui, nici măcar liderii naționali ai PNL nu îl văd ca ministru într-un eventual guvern USL. Regia politică pe marginea dorințelor sale e doar un subiect media construit chiar de deputatul Fenechiu.

La mulți ani!

6 Decembrie 2011, 11:36 am

La mulți ani și multă sănătate tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua de Sfântul Ierarh Nicolae!

Urarea lui Victor Ponta de 1 decembrie – să-mi îndepliniți dorințele

2 Decembrie 2011, 1:24 pm

Pe TVR Cultural a fost difuzată de mai multe ori, o emisiune realizată cu cei doi lideri ai USL (parcă erau trei) Crin Antonescu și Victor Ponta.

M-a surprins naturalețea unor declarații spuse în viteză la sfârșitul emisiunii de către Victor Ponta. Întrebat fiind ce anume le dorește românilor de 1 decembrie, acesta a răspuns senin că le dorește să îi fie alături anul următor. La fel de senin a continuat dând de înțeles că dacă nu a stat lângă fiul său de Sf. Andrei și a mers la Cluj, înseamnă că cetățenii îi cam sunt obligați față de gestul pe care l-a făcut. Dacă nu se prinde nimeni de tupeul din spatele unei asemenea atitudini atunci avem o problemă de percepție elementară a respectului față de cei din jurul nostru.

Aș fi vorbit și de egoismul dublat de naivitate, asemenea urări de tip să-mi înghițiți dorința, arată cât de departe se află junele bolșevic de o atitudine echilibrată și de bun simț. E în același timp recidivist în declarații televizate de acest gen. În urmă cu câteva săptămâni, pe un alt post de televiziune național, făcea referiri amenințătoare către oamenii de afaceri care îndrăznesc să realizeze lucrări de infrastructură în timpul acestei guvernări. Atenție, li se adresa direct, prin intermediul televizorului, amenințându-i că sunt cumva colaboratori ai Elenei Udrea și al Guvernului Boc și că va avea grijă de ei atunci când va ajunge la putere, făcând referire la plățile care trebuiesc făcute pe măsura realizării investițiilor.

Din mediul de afaceri, din prudență probabil sau mai bine zis din mult mai multă inteligență, nimeni nu și-a exprimat regretul față de puseul de paranoia comunistă a junelui Ponta și nu i-a atras atenția că epoca feudală sau perioada comunistă sunt istorie și nu actualitate. Nu aș fi scris despre deviațiile de atitudine și ieșirile paranoide ale lui Ponta. Am văzut însă cum arată urarea lui Ponta către români de 1 decembrie și am considerat că merită să fie cunoscută.

La mulți ani!

30 Noiembrie 2011, 11:51 am

La mulți ani și multă sănătate tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua de Sf. Apostol Andrei!

Drept la replică - O lege care scoate penalii din funcție nu are legătură cu racolarea aleșilor

21 Noiembrie 2011, 12:04 pm

Cu privire la articolul apărut în ziarul Cotidianul, publicat în data de 21 noiembrie 2011, sub titlul “Traseiștii din PDL legalizează racolarea primarilor și consilierilor locali”, pentru o corectă informare asupra subiectului, vă precizez următoarele:

1. Confuzia creată față de obiectivele propunerii legislative, menționate în expunerea de motive, se datorează unei erori plecate de la utilizarea unui text de lege neactualizat la zi. De altfel, corectarea acestui aspect a fost efectuată prin amendamentul adresat Senatului României la data de 9 noiembrie 2011, amendament (textul amendamentului) care va permite corectarea formei, pentru păstrarea fondului.

2. Propunerea legislativă nu are nici o legătură cu subiectul enunțat de dumneavoastră. În fapt, este vorba de corectarea unei deficiențe legislative din statutul aleșilor locali. Încetarea mandatului unui ales local, printre alte situații menționate în lege, se realizează pentru cazul în care există hotărâri ale justiției cu caracter definitiv pe subiecte penale doar dacă se aplică pedepse privative de libertate, ceea ce înseamnă că un ales local dovedit penal, dacă este condamnat cu suspendare, stă bine merci în funcție. Dorința mea ca inițiator al propunerii legislative este clar în favoarea scoaterii corupților din spațiul public și nu are nici o legătură cu racolările de aleși locali.

3. Am rugămintea să îmi oferiți posibilitatea corectăriii informației apărută în articolul dumneavoastră, și cred că veți deveni susținători indirecți ai acestei inițiative care presupune curățenia morală în spațiul aleșilor din administrația locală. Același principiu ar trebui să se aplice și în cazul demnitarilor din administrația centrală. Din păcate, în cazul parlamentarilor, nu este suficientă o inițiativă legislativă fiind necesare modificări constituționale.

Vă mulțumesc pentru posibilitatea corectării unei informații greșit înțelese, cu toate că o atentă analiză a documentelor existente pe site-ul Camerei Deputaților ar fi permis cu ușurință observarea unui cu totul alt fond al problemei, radical opus modului în care a fost deviat obiectivul inițiativei legislative.

Palma vitalității culturale dată Iașiului e plătită din bani publici

16 Noiembrie 2011, 3:10 pm

Deputatul Nicușor Păduraru este nemulțumit de faptul că un organism din subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național a efectuat un studiu privind vitalitatea culturală a orașelor din România, studiu care nu este în totalitate obiectiv oferind o perspectivă deformată asupra dimensiuniii culturale a unor mari orașe precum Iașiul.

În acest sens, a înaintat o interpelare (text interpelare) Ministrului Culturii și Patrimoniului Național Kelemen Hunor solicitând explicații privind rezultatele acestui studiu, cât a costat și în ce context a fost solicitat, precum și intenția ministerului de a-și asuma rezultatele studiului sau de a respinge concluziile acestuia.

Am deseori senzația că sunt interese pentru a se deforma realități istorice și culturale ale României. Sunt cu atât mai deranjat cu cât asemenea deformări sunt plătite din banii publici chiar de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Nu neg faptul că administrația locală a Iașiului condusă de primarul Gheorghe Nichita nu demonstrează că știe să își aprecieze valorile culturale, asta se vede în fapt din sumele infime alocate fenomenului cultural la un oraș cu mari pretenții. Un criteriu extrem de important la desemnarea unei capitale culturale europene ține de sumele alocate de la bugetul local, primarul Iașiului deși declară cu fermitate că își dorește ca Iașiul să devină Capitală Culturală Europeană, nu demonstrează acest lucru așteptându-se probabil ca Iașiul să primească natural asemenea titluri. Cu toate acestea, însă, nu pot accepta ca în spațiul mediatic să se arunce date așa zis profesionale care răstoarnă ierarhii solide și de necontestat ale istoriei și culturii românești”, a declarat Nicușor Păduraru.

Interpelarea depusă de deputatul Nicușor Păduraru, va trebui să primească răspuns oficial din partea ministrului în conformitate cu prevederile regulamentului Camerei Deputaților în termen de maxim 15 zile.

Comunicat de presă transmis în data de 16 noiembrie 2011.

Metoda sovietică

15 Noiembrie 2011, 2:48 pm

Nu fac referire la declarațiile Președintelui Senatului, domnul Mircea Geoană, din ziua de ieri, legate de reconfirmarea unui caracter bolșevic în deciziile din interiorul PSD. Fac însă referire la desantul de astăzi a autorităților locale în Str. Decebal, Nr.1, trecerea prin zonă a reprezentanților Termo Service și ai primăriei finalizându-se cu debranșări în forță, calorifere tăiate și familii rămase în perioada următoare să suporte venirea iernii.

În data de 3 octombrie 2011, transmiteam o scrisoare deschisă către Consiliul Local și către primarul Gheorghe Nichita, solicitându-i să analizeze dificultățile ieșenilor din aceeași zonă și să identifice soluții inclusiv măsurile necesare pentru aducerea la normalitate a situației locatarilor. Ceream de fapt dialog, se pare însă că nu a existat acest subiect pe agenda consilierilor locali, la cabinetul parlamentar am primit un răspuns de la Salubris cu fotografia unor trotuare înainte și după o repriză de curățenie la o altă locație din aceeași zonă și anume căminul dinspre Podul de Piatră.

De ce consider că stilul de azi aduce aminte de bolșevismul sovietic din anii 50? Pentru că s-a ales cea mai nepotrivită zi și cel mai nepotrivit mod de a atrage atenția locatarilor de acolo că nu e în regulă. În plină perioadă de răcire accentuată reprezentanți ai administrației locale iau măsuri chirurgicale, fără să fi avut un minim dialog decent. Este adevărat că sunt mulți locatari rău platnici și că e firesc să se solicite corectitudine însă pentru a fi convingător nu cred că trebuie să îi iei caloriferul unei familii cu copii mici exact atunci când frigul devine amenințător.

Comunicat de presă

13 Noiembrie 2011, 1:13 pm

În perioada 17-18 noiembrie deputatul Nicuşor Păduraru va participa la reuniunea “Club 27”, organizată la Berlin de Grupul Parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate din Bundestag-ul german. Reuniunea va presupune o serie de discuţii pe teme de actualitate ale Uniunii Europene, legate de poziţionarea Europei la nivelul economiei globale precum şi susţinerea tranziţiei la democraţie în ţările mediteraneene.

Evenimentul se va desfăşura pe parcursul celor două zile în clădirea Reichstag, sediul Parlamentului German, fiind programată de asemenea o întâlnire ce va avea loc vineri 18 noiembrie 2011, cu Cancelarul Federal, dr. Angela Merkel.

“Reuniunea de la Berlin va permite consolidarea relaţiilor bilaterale şi continuarea unor demersuri de acţiune comună la nivelul Uniunii Europene. De altfel, prezenţa la reuniunea “Club 27” urmează la numai câteva zile după vizita oficială a Preşedintelui României - Traian Băsescu şi este un semnal pozitiv de consolidare a dialogului cu Germania“, a declarat vice-preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor Nicuşor Păduraru.

Comunicat de presa transmis in data de 13 noiembrie 2011.

La mulți ani!

8 Noiembrie 2011, 2:11 pm

La mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua de Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil!

Deputat Nicușor Păduraru

Un scurt drept la replică

7 Noiembrie 2011, 3:39 pm

Răspunsul la o scrisoare de la TeleM mi-a permis să prezint pe blogul personal ce demersuri am făcut de-a lungul timpului și să arăt interesul pe care îl manifest față de efectul PALAS raportat la centrul istoric al Iașului. Multumesc postului de televiziune TeleM că m-a determinat să îmi prezint public demersul și nemulțumirile. Datorită faptului că același post de televiziune a coborât nivelul de discuție mult prea jos refuz să mă cobor sub decența unui comportament echidistant și de bun simț.

P.S.: Ca să fiu clar, PALAS nu a fost, nu este și nu va fi un proiect pe care să-l fi dorit sau să-l fi votat. Arhitecții cu care am vorbit, istoricii sau oamenii de cultură care mă cunosc știu că nu am agreat acest proiect considerând că va distruge estetica urbană a centrului istoric al Iașului și că zona respectivă ar fi trebuit să fie altfel pusă în valoare. Construcțiile de acolo sunt însă atât de avansate încât nu știu dacă revenirea la situația de dinaintea PALAS mai e posibilă.